In ultima zi a Vacantei de Primavara am lasat schiurile deoparte si am deschis sezonul de catarat:) Chiar daca vremea nu a fost cea mai prietenoasa, am reusit sa urcam mai multe trasee si sa coboram in rapel si, ce este mai important, la final am vazut multe zambete in ochii copiilor:)
De dimineata ne-a plouat tot drumul, asa ca deja ne gandeam la un program alternativ. Cand am ajuns insa la Sf.Ana, ploaia s-a oprit iar norii s-au mai razbunat, asa ca ne-am luat inima in dinti si am urcat la faleza. Aici, spre surpriza noastra, stanca era uscata, asa ca ne-am echipat rapid si ne-am apucat de treaba:)
Am inceput prin a invata sa facem noduri, apoi, dupa o scurta incalzire, ne-am catarat, pe rand, pe traseul scoala de pe bolovanul de la Icoane, cu asigurare de sus. A urmat coborarea in rapel, ocazie cu care copiii au invatat sa manuiasca gri-gri-ul.
Dupa acest prim traseu am mancat, am ciocnit oua, apoi copiii au decis programul: intre cautare de comori, rapelul mare si un alt traseu mai lung de catarare, au ales ultima varianta:) Asa ca ne-am catarat pe traseul galben de la Faleza Tabere cu Suflet, care are o inaltime de 20 m si, spre bucuria noastra, copiii s-au descurcat excelent! Cu aceasta ocazie a avut loc si un concurs, ale carui rezultate vor fi disponibile cat de curand pe pagina competitiei.
La aceasta iesire au participat trei copii intre 9 si 12 ani. Iata mai multe poze:
Foto: Tabere cu Suflet
Leave a Reply